Când treci pe strada Al.Marghiloman, ca multe alte case, zărești una cu pereții scorojiți și zidurile crăpate de trecerea vremii.
La nr. 15-17 nu se află doar alt imobil distrus, ci chiar locul unde s-a nascut marele dramaturg George Ciprian.

Deși aici trăiesc mai multe familii de romi, nici un locatar nu știe prea multe detalii, mai ales că este o casă cu o valoare istorică destul de mare.
Potrivit reprezentanților Primăriei, imobilul se află în litigiu de ani buni, de când moștenitorii vechilor proprietari au revendicat-o în instanță. Din această cauză, autoritățile sunt neputincioase în a interveni pentru consolidarea ei.
Conform precizărilor din partea municipalității, pe strada Al. Marghiloman, nr. 15-17, este un imobil revendicat. La numărul 15, sunt doi chiriași și doi proprietari. Cei din urmă au cumpărat de la Primărie, în baza Legii 112/1996.
La numărul 17, sunt opt chiriași și un spațiu disponibil, mai precis o locuință. Spațiul disponibil nu a mai fost repartizat pentru că este revendicat.
Informație preluată – Știridebuzau


George Ciprian (n. 5 iunie 1883, Buzău– d. 7 aprilie 1968, București) este un dramaturg român, actor și om de teatru, considerat un precursor al teatrului absurd și cunoscut mai ales pentru piesa sa „Capul de rățoi”.
Debutul său ca actor a avut loc în anul 1907 la Teatrul Național din Craiova în piesa ”Răzvan și Vidra”, de B.P. Hasdeu, în care a jucat rolul Șoltuz.
Rolul său de succes a fost interpretarea escrocului Leroque dintr-o piesă obscură, ”Necunoscuta”. A jucat și în câteva filme de lung metraj, precum: Independența României (1912), Năbădăile Cleopatrei (1925), O noapte furtunoasă (1942), Viața învinge (1951) și Brigada lui Ionuț (1954).
A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
În anul 1996, Teatrul din Buzău a primit numele său, cu această ocazie având loc reprezentația piesei ”Omul cu mârțoaga”.