Închisoarea de la Râmnicu Sărat, denumită „Puşcăria izolării totale” sau „Închisoarea tăcerii”, a fost una dintre cele mai dure închisori comuniste. Aceasta a depăşit, prin regimul sever aplicat cu religiozitate de călăii totalitarismului roşu, celebrele închisori de la Aiud, Gherla sau Suceava. A fost cel mai oribil loc de detenţie pe care l-au inventat comuniştii.
Construcţia penitenciarului a început în 1899, abordând un stil neoclasic şi neogotic, realizat după modele britanice şi franceze şi a funcţionat sub denumirea de Arestul Preventiv. Construcţiile şi amenajările ce pot fi văzute şi astăzi datează din perioada interbelică, doar sârma ghimpată fiind înlocuită de comunişti, între 1948-1949, cu zid.
Aici au fost întemniţaţi cei 1200 de ţărani după reprimarea răscoalei din 1907, iar în 1938 au fost încarceraţi capi ai mişcării legionare, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu.
După anul 1945 în cele 32 de celule ale închisorii au fost aduşi miniştri din perioada guvernului Antonescu, fruntaşi PNŢ, generali ai armatei române, intelectuali de marcă. De asemenea, au fost izolaţi Vasile Luca, Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, pentru ca în 1957 să fie transferaţi aici de la Sighet Corneliu Coposu, Ilie Lazăr şi Ion Diaconescu. Tot în închisoarea de la Râmnicu-Sărat şi-a aflat sfârşitul, în 1963, şi Ion Mihalache, unul dintre conducătorii Partidului Ţărănesc, al Partidului Naţional Ţărănesc şi ministru, în mai multe rânduri.
Cazul lui Corneliu Coposu este o dovadă a tratamentului de aici – când a fost arestat avea 114 kg pentru ca la ieşirea din închisoare să rămână cu doar 51 kg.
Oamenii stăteau singuri în celulă, erau supuşi unui regim de înfometare, mâncau paiele din salteaua pe care dormeau şi stateau în frig. Toate cele enumerate plus bătaia şi teroarea fizică, izolarea, au făcut din această închisoare “iadul pe pământ”.
În perioada 1955-1963 comandantul închisorii a fost Alexandru Vișinescu, condamnat ulterior 20 de ani, pentru crime împotriva umanităţii. Potrivit memoriilor lui Ion Diaconescu, comandantul Alexandru Vișinescu obișnuia să intre peste deținuți în celule, ca să îi arunce de pe paturi. Loviturile preferate ale lui Alexandru Vișinescu erau cele cu biciul. De asemenea, pedepsele cele mai grave erau aplicate personal de acesta. După desfiinţarea inchisorii , comandantul Vișinescu a fost transferat la Ploiești. Pe data de 05.11.2018, în spitalul închisorii Rahova, torționarul a murit la vârsta de 93 de ani.
Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost închisă, în mod oficial, în aprilie 1963 şi a fost folosită drept depozit. În 2007, a fost trecută din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICCMER).
În urma un email trimis la institutul amintit mai sus, am primit un răspuns oficial şi se pare că „Temniţa tăcerii” este închisă pentru reabilitare şi nu poate fi vizitată din cauza pericolului existent.