Locul descoperirii Tezaurului de la Pietroasa. Povestea integrală și cum se transformă o ruină într-un monument primitor

Cloșca cu puii de aur – povestea celebrului tezaur

În Postul Paștelui din anul 1837, doi țărani din localitatea Pietroasa lucrau într-o carieră de piatră de pe Valea Urgoaiei. Ion Lemnaru și socrul său Stan Avram au descoperit un mare tezaur ce era format din mai multe obiecte confecționate din aur, unele din ele fiind împodobite cu pietre prețioase. Locul exact al sitului unde au fost găsite nu s-a putut depista cu certitudine din cauză că toate declarațiile autorilor descoperirii și a celorlalți părtași au fost luate de către autoritățile române de abia după un an de zile, respectiv din luna iunie a anului 1838, încolo. Din cele declarate de aceștia, a rezultat că locul se afla sub poiana numită pe atunci Via Ardelenilor, pe stânga văii Urgoaia, la o distanță de circa un kilometru de situl castrului roman aflat în centrul satului Pietroasa.

Tezaurul era așezat între două lespezi mari de piatră situate destul de aproape de suprafață. Nu au fost găsite resturi ale vreunui recipient sau al vreunei construcții care să fi fost gândite pentru protecția pieselor comorii. Singura evidență a fost existența unui fel de pământ negru ce era lipit de obiecte și care s-ar fi desprins destul de greu de ele. Cercetătorii tezaurului au considerat că acest pământ ar fi putut fi resturi ale unei materii organice ce ar fi putrezit, de genul pânzei sau pielii cu care este posibil să fi fost învelite piesele de către cei ce au îngropat tezaurul. Opinia generală a cercetătorilor a fost că acel pământ a protejat obiectele timp de peste 1.400 de ani.

În opinia cercetătorilor, pornind de la Rudolf Neumeister, Alexandru Odobescu și până în contemporaneitate, tezaurul a fost atribuit regelui vizigot Athanaric. Ambrosiu de Milan l-a numit pe vizigot, iudex regum (judecătorul regilor), adică o căpetenie a tuturor căpeteniilor triburilor vizigote. Părerile istoricilor converg la ideea că Athanaric își purta tezaurul peste tot pe unde mergea. Ca urmare a divizării triburilor sale din cauza invaziei hunilor, regele, așezându-se în ținutul Caucaland, avea tezaurul la el. Fiind forțat să fugă peste Dunăre la Teodosiu I, ar fi decis să ascundă odoarele sacre pentru a nu fi capturate de huni sau romani. El a sperat că se va întoarce în ținuturile unde vizigoții au trăit circa o sută de ani și a ascuns tezaurul la poalele Dealului Istrița. Nemaiîntorcându-se, obiectele au fost descoperite de abia peste cincisprezece secole de niște pietrari.

Eu, Ion Lemnaru […] mărturisesc că acest socriu-meu, tocmindu-să cu iconomu Sfintei Episcopii Buzău ca să facă niște ferestre pentru biserică, după ce s-a întors acasă, ne-am întâlnit amândoi și după ce am primit doi icosari arvuna, am plecat să căutăm pietre îndemânatice pentru acea trebuință. Și am găsit o piatră supt viia ardelenilor, pă care, începând a o dezgrădi, prin săpare în pământ, ca până la brâul omului, am găsit niște lucruri de aur, vârâte între două pietre, adică între cea care se găsise bună pentru ferestre și care era culcată și cealaltă, ce era pusă în picioare despre nămezi, în bucăți…

Din declarația consemnată a lui Ion Lemnaru

Alexandru Odobescu a fost cel care și-a dedicat viața în a-l înțelege și a ridica vălul de incertitudini care-l înconjura, pornind de la componența sa, a originii lui și a modului cum a fost el descoperit. În acest sens, Odobescu a scris o carte în limba franceză, dorită a fi în trei volume (rămasă neterminată), intitulată Le trèsor de Pétrossa. Historique. Déscription. Étude sur l’orfèvrerie antique, 3 vol., Paris, 1889-1900; vol. 1-1889, vol. 2-1896, vol. 3-1900. Cartea este o monografie dintre cele mai fascinante ale sfârșitului de secol al XIX-lea și în același timp un compediu al Antichității. În aceasta se regăsesc cataloage de piese, texte antice, abordări diacronice, dar și multe analogii întâlnite în mari spații geografice.

Drumul lung și zbuciumat al tezaurului

 Tezaurul „Cloșca cu puii de aur” a fost considerat timp de aproape 100 de ani, până la descoperirea mormântului lui Tutankamon, cel mai mare tezaur din lume. Însă din momentul descoperirii și până în momentul în care a ajuns să fie expus la Muzeul Național de Istorie a României din București, tezaurul a avut de parcurs un drum lung și zbuciumat. Se pare că imediat după descoperire Tezaurul a fost cumpărat de la țăranii care îl descoperiseră, de un anume antreprenor pe nume Verussi. Acesta a zdrobit cu toporul piesele pentru a le face mai compacte. Banul Mihalache Ghica, fratele domnitorului Alexandru D. Ghica reușește să recupereze parțial tezaurul și de asemenea atrage atenția lumii științifice asupra descoperirii de la Pietroasele.

Popularitatea internațională o dobândește datorită lui Alexandru Odobescu. Acesta restaurează cu o atenție deosebită Tezaurul „Cloșca cu puii de aur”și îl expune în 1867 la Marea Expoziție Universală de la Paris. Era pentru prima oară când România se prezenta cu un pavilion propriu la o expoziție internațională.Tezaurul a fost numit “cea mai frumoasă floare a Expoziției” fiind admirat și de împăratul Napoleon al III-lea. Ulterior Alexandru Odobescu publică monografia “Le Tresor de Petrossa”, acesta dedicându-și viața studierii minunatului tezaur. 

Din nefericire însă, Alexandru Odobescu este acuzat de presa românească a acelor vremuri, cum că ar fi vândut tezaurul. După un pelerinaj de șase luni la Kensington Museum din Londra și Viena, tezaurul se întoarce acasă la Muzeul de Antichităţi din București. Astfel acuzațiile apărute în presă se dovedesc a fi fost nefondate.

Povestea zbuciumată a tezaurului nu se oprește aici pentru că în noaptea de 19 spre 20 decembrie 1875, în timpul unui puternic viscol ce se abătuse peste Capitală, tezaurul este furat și mutilat. Grigore Pantazescu, un seminarist pasionat de circ este cel care a furat tezaurul. Pantazescu este prins înainte de a topi tezaurul și primește 6 ani de închisoare, însă acesta moare în condiții suspecte, fiind împușcat în timpul unei tentative de evadare.

Timp de câțiva ani, Tezaurul „Cloșca cu puii de aur” rămâne la Muzeul de Antichităţi din București, însă în anul 1917 acesta împreună cu întreg tezaurul României  este trimis la Moscova. Abia în anul 1956 se întoarce înapoi în țară, când Uniunea Sovietică decide să restituie României tezaurul artistic trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Scriitorul Gheorghe Petcu povestește că “în ziua de 11 iunie 1956 telexurile din întreaga lume au preluat știrea transmisă de Agenția TASS privind Hotărârea Consiliului de Miniștri al URSS de a transfera guvernului român , , un bogat Tezaur istoric și artistic”. Pentru ‘Tezaurul de la Pietroasa se rezervă un paragraf special, dovadă considerația de care se bucura, totuși, în rândul specialiștilor de la Răsărit.

Delegația română care a preluat tezaurul artistic al României era compusă din Mihai Ralea, Gheorghe Oprescu, Andrei Oțetea, Tudor Arghezi, Marius Bunescu, generalul Vasile Rascanu și câțiva experți. 

Din 1971, tezaurul este expus la Muzeul Național de Istorie a României din București și este compus din 12 piese cu o greutate totală de 19,820 kg de aur. O copie fidelă poate fi studiată la Muzeul Județean Buzău, iar o alta se află la stațiunea viticolă Pietroasa Veche.

Piesele componente tezaurului sunt:

• o fibulă mare in forma de vultur care poartă pe piept marele caboson oval, mărginit simetric în cruce de patru cabosoane mici și rotunde;
• o fibulă mică;
• două fibule mijlocii;
• o tavă;
• o cană-oenoche;
• o pateră;
• două coșulețe poligonale;
• un colan cu inscripție;
• un colan simplu;
• un colan cu balama.

Tezaurul a primit numele de „Cloșca cu puii de aur” din cauza fibulelor în formă de pasăre.

Locul unde a fost descoperit Tezaurul de la Pietroasa s-a schimbat enorm, în doar câțiva ani

Când am prezentat noi, acum aproximativ doi ani, locul descoperirii Tezaurului de la Pietroasa, totul era o ruină. Nu erau indicatoare, nu aveai asfalt, iar în jur era un peisaj sinistru. Dacă nu vedeai troița ridicată in anul 1979, care te anunța că acolo a fost găsită „Cloșca cu puii de aur”, nici nu știai ce valoare au acele pământuri. Locul unde a fost descoperit cel mai mare tezaur al românilor a fost renovat în anul 2020 și are acum altă înfățisare. Pe lângă aspectul deosebit, în formă de amfiteatru și supravegherea video montată, cei care vor să afle informații, se pot documenta într-un mod inedit, de pe două butoaie.

Indicații de orientare:

Pentru a ajunge în localitatea Pietroasele, din București, se va merge:

• pe Autostrada A3 (București-Ploiești), se iese pe drumul județean 100 B și se continuă pe 100 C până la Mizil, apoi pe DN 1B până în comuna Săhăteni, de unde se va urma drumul județean 103R.
• pe E 85 spre Buzău, iar înainte de Mihăilești se va vira stânga pe drumul 102H spre Mizil, apoi de la Mizil spre Săhăteni pe DN 1B, de unde se va urma drumul județean 103R.

Pentru a ajunge în localitatea Pietroasele, din Focșani, se va merge:

• pe E85 spre Buzău, apoi DN 1B până în comuna Săhăteni, unde se va vira la dreapta pentru a urma drumul județean 103R.

Accesul către monumentul care marchează locul unde a fost descoperit Tezaurul de la Pietroasa se face pe DN 1B apoi pe DJ203C către Pietroasa – Pietroasa Mică.

Distanțe:

• Buzău – 26 km;

• București – 100 km;

• Brașov – 165 km.

Surse – Consiliul Județean Buzău, Historia.