Mănăstirea cetate Bradu este o construcţie spectaculoasă, cu ziduri înalte si groase, una dintre cele mai vechi mănăstiri (cu amenajare defensivă) din Muntenia. Este localizată în Tisău, pe malul stâng al pârâului Nișcov, la câteva sute de metri de intersecţia ce ne duce spre Mănăstirea Ciolanu (DJ 100H).
Coordonate 45°11’06.0″N 26°33’04.0″E
Mănăstirea cetate Bradu a fost construită de familia Bădeanu Mihălcescu Cândescu şi refăcută de Doamna Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591) și de aceea este cunoscuta drept “mănăstirea Doamnei Neaga”.
Legendele sunt confirmate parţial şi de arheologi, iar în urma cercetărilor s-a descoperit că aşezarea fortificată datează cu aproximaţie din anul 1570, deci din vremea domniei lui Mihnea.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu a locuit și el aici împreună cu familia în mai multe rânduri, când era căutat de turci. În perioada Crăciunului anului 1689, Doamna Marica, soția lui Brâncoveanu, s-a adăpostit aici, împreună cu copiii și doamnele din suită, din fața năvălirii austriecilor generalului Heissler în Țara Românească. Din porunca lui, pe latura de vest a incintei fortificate s-a construit Casa Domnească.
În timpul Revoluției de la 1821, cetatea a fost folosită ca refugiu și de către boierii din zonă, fiind în repetate rânduri atacată de către eteriști. N-a putut fi niciodată cucerită. Între anii 1872 și 1905, în chiliile mănăstirii a funcționat o școală de patru ani ce deservea întreaga populație din zonă, a declarat, pentru AGERPRES, istoricul Marius Constantinescu, fost director al Muzeului Județean Buzău.
În 1640 – 1641, Radu Cândescu o înconjoară cu ziduri de cetate. De la Bradu a plecat Mihai Viteazu pe Valea Buzăului, câștigând ulterior bătălia de la Șelimbăr și realizând unirea Țării Românești cu Transilvania și apoi cu Moldova.
Cetatea este inclusă în patrimoniul național pe lista monumentelor istorice și a făcut obiectul multor studii arheologice în 1974-1977. Biserica din interiorul cetății a fost folosită până de curând ca biserică parohială de credincioșii satului Haleș.
De fiecare dată când am trecut prin zonă, porţile erau ferecate, iar accesul interzis vizitatorilor.
- Fotografii realizate în iunie 2019.