Dărămătura sau Agatonul Vechi a fost folosit ca schit, în a doua jumatate a sec XIV, de catre sihastrul Agaton. Este compus din trei încăperi săpate într-un martor de eroziune și a funcționat după dezafectarea Agatonului Nou. Acest obiectiv turistic este bine ascuns de privirile turiștilor și se află în mijlocul pădurii din Bozioru.
La baza abrupturilor, în buza cărora se află, s-au descoperit oase umane cu urme de calcinație, care i-ar putea coborî perioada de datare în preceștinism.
În anul 1524, Schitul lui Agaton este menţionat într-o hotarnică dată de la Afumaţi. În a doua jumătate a secolului, înmulţindu-se numărul sihaştrilor mai mult de 12, Sihăstria lui Agaton devine mănăstire cu rânduială de chinovie. Un hrisov din anul 1587 aminteşte pentru prima dată de „mănăstirea lui Agaton”.
La începutul secolului XVII, mănăstirea ajunge în paragină. În anul 1733 este reînnoită de alţi ctitori, după care mai dăinuie puţin şi apoi este definitiv părăsită.
La început, sihastrul Agaton s-a ostenit într-o peşteră sub muntele lui Martirie, aparţinând de sihăstria Fundătura. Ajungând sihastru iscusit în lupta cea duhovnicească şi dascăl al vieţii pustniceşti, s-a învrednicit de darul preoţiei, adunând mai mulţi ucenici în jurul său, căci cuviosul era povăţuitor de suflete şi părinte duhovnicesc pentru mulţi, hrănindu-i cu alese cuvinte din Sfânta Scriptură.
Vestea despre nevoinţa ieroschimonahului Agaton ajunsese până la evlaviosul domn Neagoe Basarab, el însuşi fiind cunoscător al vieţii isihaste din Ţara Românească şi susţinător al cuvioşilor sihaştri. Neagoe împreună cu episcopul de atunci al Buzăului şi cu o oarecare monahie Teodora au făcut unele danii Sihăstriei lui Agaton, fapt pentru care au fost scrişi în pomelnicul bisericii, săpat în peretele altarului de ambele părţi ale ferestrei de est. Pomelnicul se păstrează destul de bine şi astăzi.
