Într-un luminiș croit adânc în inima pădurii, la caţiva paşi de “Agatonul Vechi”, se zăreşte ceea ce a însemnat secolele trecute, schitul cu numele “Agatonul Nou”, care purta hramul Sf.Ioan Zlataos.
Pe stânca din depărtare se zăreşte o adâncitură, unde se presupune că a fost scobită pentru a se aduna apă pentru băut.
Tăbliţa din imagine ne indică locul în care ne aflăm şi atestarea lui documentară, cu aproximatie. Din lipsa sau ștergerea unor dovezi concrete care ar putea conduce la o plasare precisă în timp a așezământului, se vorbeste doar despre o perioadă de locuire ce ar fi debutat în jurul anului 1500 și care ar fi sfârșit pe la jumătatea sec. XVI. Prima atestare a fost făcută la 18 iulie 1587.
Locuința monahului Agaton mai păstrează și astăzi altarul, o parte din acoperiș, podeaua, peretele sudic și o chilie alăturată. Sub biserică se află un beci, mascat de o stâncă ,unde își ascundeau odinioară localnicii copilele când năvăleau tătarii sau turcii.
Chiar dacă trecerea timpului şi seismele şi-au lăsat amprenta asupra zidurilor schitului, scrierile vechi încă se mai zăresc scrijelite pe pereţi.
În partea de altar se văd două pomelnice scrijelite în piatră, în limba slavonă, în care este menționat și numele lui Neagoe Basarab.
În beciul de sub chilie se spune că s-a găsit cândva o comoară care s-a pierdut și pe urmele căreia s-au dus multe căutări care s-au terminat nefericit, cu moartea sau dispariția celor implicați.