Nu foarte departe de Poiana Cozanei, în imediata apropiere de ceea ce pare a fi o stână, se va zări ca un culoar ce patrunde in inima pădurii. Drumul este marcat parţial cu un triunghi albastru, vor fi şi căteva marcaje ce vă indrumă spre Piatra Ingăurită şi alte obiective din zonă. Urmaţi aceste indicative şi cursul răului, iar undeva pe partea dreaptă se va observa ceea ce a mai ramas din Mănastirea Sf. Gheorghe de la Nucu.
Despre această mănăstire avem o serie intreagă de informatii, incepând cu anul 1639. Din documentele vremii aflăm că acest aşezământ a fost ridicat din porunca domnitorului Mihai Viteazul în anul 1600 după pierderea bătaliei cu oştile moldovene şi poloneze de la Săhăteni- Năeni in retragere spre Braşov.
A fost mănăstire de călugări, până în anul 1832, când apare ca mănăstire de călugăriţe neînchinată. Episcopul Chesarie Căpăţână mută călugării de la mănăstirea Sf. Gheorghe la schitul Fundătura si aduce aici maicile de la “schitul bulgăroaicelor” de pe vatra satului Gornet (astazi disparut).
Din ceea ce a fost, astăzi mai există doar câteva bârne de lemn şi două, trei bucăţi de piatră din zidurile mănăstirii.
Această imagine este preluată şi prelucrată de pe o foaie alb-negru, lăsată de un anonim, în locul unde am descoperit ruinele mănastirii. De aici am preluat și o serie de informații, neavând prea multe surse.
- Fotografii realizate pe 23 aprilie 2019.