Drumeție în Țara Luanei. Piatra cu Cruce – un obiect misterios, aflat în mijlocul pădurii

Indicații de orientare:

Drumul spre vestigiile rupestre poate porni din:

  1. Valea Buzăului (DN 10), prin Pătârlagele – Sibiciu – Colți (DC 69) – Aluniș (DC 71), iar pentru a ajunge la Nucu se va merge pe DC 78 și DC 89, prin Muscelul Cărămănesc – Budui – Scăieni – Fișici, apoi pe DC 85.
  2. DN 10 la Măgura, pe DJ 203L spre Pârscov – Cozieni – Bozioru și în continuare pe DC 85 spre Fișici și Găvanele, la Nucu.

Semnificaţia obiectivului turistic s-a pierdut in timp şi, din nefericire, nu am găsit nici un document care să ne ofere mai multe detalii despre Piatra cu cruce.

Dacă stăm să analizăm dimensiunile acestei pietre şi vechimea, nu cred ca a fost adusă de cineva utilizand mijloacele timpurilor respective. Tind să cred că poziţionarea ei in mijlocul pădurii nu este întâmplătoare, iar scrijeliturile de pe această bucată de rocă au o semnificaţie aparte.

Pe lângă inscripţiile făcute de turiştii “binevoitori”, vom vedea o scrijelitură ce atestă anul 1858.
Laturile pietrei sunt pline de însemne, mai mult sau mai puţin interesante, dar numai o analiză de specialitate poate determina dacă sunt cu adevarat urme lăsate de stramoşii noştri.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: