Moara de apă din Cătina (Frăsineanu), astăzi monument istoric, se află pe teritoriul localității Cătina și a fost construită în jurul secolului al XIX-lea. Aceasta a fost abandonată imediat după Revoluție și a rămas o ruină până în zilele noastre.

Vechea moară folosea forța unui pârâu pentru a măcina grânele, iar astăzi acolo nu mai găsim mălaiul dulceag, produs de puterea naturii, ci o ruină care stă să cadă, acoperită de bălării. Din nefericire, ușile sunt ferecate și oricât am încercat să mă apropii pentru a surprinde câteva fotografii, prezența urzicilor până la piept m-au împiedicat.

În anul 2019, primarul Constantin Toma anunța că va restaura moara de la Cătina (fiind și ultima păstrată din județ) și o va amplasa pe Iazul Morilor, pentru a reînvia atmosfera vechiului Buzău. Aceasta trebuia să devină piesa de bază a unui muzeu a cărui tematică o reprezintă vechiul iaz al Morii.
Clădirea a rămas tot acolo unde a fost construită, planurile edilului local se pare că nu s-au concretizat, iar monumentul istoric se degradează pe zi ce trece. La cum se prezintă situația, în viitorul apropiat vom vedea acolo doar un morman de moloz și cam atât.