Localizare
În partea nordică a Lacului Bolboci, în capătul Cheilor Tătarului (Munții Bucegi), se află un tunel construit artificial, confundat de foarte mulți oameni cu Peștera Grota Ursului. Din lipsa unor informații oficiale și documentate, s-au împrăștiat foarte multe zvonuri despre acest loc, dar mai multe detalii vom afla puțin mai jos.

Cum s-ar fi construit tunelul
În jurul anului 1905 a fost construită calea ferată forestieră din Munții Bucegi, de pe Valea Ialomiței, ce se întindea de la Valea Blanei până la Lacul Scropoasa. Pentru a scurta drumul cu aproximativ 10 km, s-a încercat străpungerea muntelui pe o distanță de 6 km. în 1906 a fost construit telefericul pentru bușteni, ce ducea din Valea Brateiului până la fabrica din Busteni. Astfel, s-a oprit săparea canalului. Acest tunel este în prezent abandonat și reprezintă un simplu loc ce stârnește interesul oamenilor. În jurul lui nu se află nici o pancartă sau indicator.
S-a discutat folosirea canalului în proiectul hidroenergetic al Barajului Bolboci, însa s-a renunțat la această idee de a inunda Cheile Tătarului și a Platoului Padina, proiectul fiind mutat mai jos, rezultand Lacul de acumulare Bolboci în pozitia actuală.

Tunelul are o lungime de peste 150 de m și este săpat într-o rocă calcaroasă. Pe la jumătate, se află excavată o bortă în tavan, cu grinzi transversale de susținere. Pe toți pereții, din loc în loc, sunt montate bride si cârlige din fier, folosite probabil la susținerea cablurilor electrice în timpul excavării.

Din informațiile găsite, unul din motivele abandonării lucrărilor poate fi si acela că în fund tunelului calcarul se termină și este înlocuit de un strat de șisturi bazaltice, rocă dură ce permite prelucrarea doar prin dinamitare. Tot în peretele terminal a fost forat un canal de prospectare similar celor de sondă prin care curge un fir subțire de apă.
Misterele Tunelului din Cheile Tătarului
Din lipsa unor informații documentate s-a ajuns la multe confuzii și diverse speculații. Foarte multe persoane spun că scopul real al tunelului nu ar avea legătură cu varianta prezentată de mine mai sus și că ar face parte din rețeaua de galerii subterane din Bucegi, construite de daci sau chiar de civilizații extraterestre.
Există teorii potrivit cărora acestea ar comunica cu piramidele din Egipt și ar fi niște baze secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască. Conform informațiilor notate în lucrarea „Secretele României subterane“, este vorba de aproximativ 500 de kilometri de tuneluri şi catacombe săpate, unde s-ar fi adăpostit și populația din calea cotropitorilor. Unul dintre cei a vrut să afle adevărul despre tunelurile secrete este fostul general Vasile Dragomir.
Acesta a declarat prin anii ’90 că existența acestora ar fi fost confirmată de armata romană care le-ar fi găsit atunci când a invadat Dacia. Și că în acest loc dacii ar fi pus la păstrat uriașele lor rezerve de aur care, mai târziu, i-au ajutat pe cei din Imperiul Roman să se dezvolte. Folosite până în Evul Mediu, tunelurile ar fi fost astupate pentru a nu mai putea fi utilizate de tâlhari sau răsculați.
Mai mulți pasionați de paranormal au cercetat masiv zona și au declarat următoarele:
“Am folosit o statie Motorola dp2600 afara și eu înăuntru un Yaesu FT1XD cu antena Diamond direcțională srh 536 de 40cm comunicațiile după primii5 m în tunel au căzut semn de interferente masive înăuntru altfel în banda de 70cm trebuia să ne auzim perfect prin stincă pe frecventa 432.500 Mhz.”
“Tunelul a fost găsit în 1908, de frații Schiel, cei care dețineau tot Arealul Munților Bucegi, iar pe atunci și prospectau. Povestea Oficială este că ar fi un tunel de fugă pt Barajul Bolboci dar nici pomeneală. Adevaratele Galerii sunt sub lac și munte….. prin acel puț rectangular săpat în Silex. Cristian Lascu afirma că este un Puț de prospectare Hidrologică; după ce m-am consultat cu dânsul, ceva totuși dă cu virgulă pt că după ce a căutat într-o arhivă nu a dorit să mai dezvoltăm subiectul…Am reușit să dau anul acesta de Dr.Martin Krauss, cel care anul trecut înainte să își de-a demisia din compania Bilfinger SE parte din consorțiul Julius Berger, îmi trimitea planurile de construcție ale Tunelului Sinaia și pe care după 108 ani le-am făcut publice, însă consultandu-mă cu dănsul, în încercarea de a da de arhiva fraților Schiel ,-posibil sa fie dusă în Germania-, domnia sa mi-a infirmat aceasta și că în Germania nu a găsit nimic referitor la vreo arhiva a lor acolo. Acuma că nu a dorit sa îmi spună și chiar sa fie arhiva in Germania, nu știu, pot doar sa intuiesc însă ca și în Sinaia ceva sa întâmplat în Galeriile de sub Tătaru și au betonat și sigilat dând impresia că nu este decât un tunel înfundat și atât!”.
Nu cred că vom afla vreodată adevărata poveste a acestul tunel, dar chiar dacă nu credem în chestiile paranormale, vă garantez că nu este o senzație prea plăcută să te afunzi în beznă, într-un loc necunoscut. Să sperăm că timpul le va rezolva pe toate și chiar vom afla adevărul, dar după cum merg lucrurile în România, probabil că si acest tunel se va prăbuși și adevărata origine a lui odată cu el…
Sursa – Turismland