În orașul prahovean Câmpina, în imediata vecinătate a Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr”, se află o construcție unică în lume, învăluită într-o aură de mister și legende. “Castelul Magului” sau „Templul Spiritist de la poalele Carpaţilor”, alături de cavoul familiei Hașdeu, din cimitirul Bellu, sunt unicele temple spiritiste din lume.
Ajungând în punctul de a-și pierde judecata, după moartea copilei Iulia, renumitul Bogdan Petriceicu Hașdeu, construiește (după indicaţiile Iuliei, primite în timpul şedinţelor de spiritism) între anii 1894 – 1896, pe parcul din vecinătatea proprietații prietenului său Constantin Istrati, un castel închinat memoriei fiicei sale.
„După moartea fiicei mele, eu trebuia să mă împușc sau să înnebunesc, una din două… Dar puteam, oare, să înnebunesc eu, când citeam zi și noapte numai scrierile ei, în care o angelică îmi vorbea despre credință și speranță? Puteam oare să înnebunesc, când corpul ei zăcând în groapă, spiritul ei mai viu ca oricând era necontenit în mine?” – B.P. Hașdeu
Din acea clipă , întreaga ființă a lui Hașdeu se dedică spiritismului, simțind că aceasta era singura modalitate prin care mai putea păstra legatura cu fiica Iulia.
Într-una din mărturiile sale, făcute în volumul ”Sic Cogito”, scriitorul povestește că în timp ce stătea singur în odaie, lângă masa de lucru, mâna a inceput sa scrie singură un text pe o coală de hârtie. ”Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti ajunga” – textul purta semnatura Iuliei.
Despre “Castelul Magului” s-au scris multe articole și s-au relatat multe chestii, dar însuși I.L. Caragiale, publica în Universul Literar, un eseu despre O vizită la castelul “Iulia Hașdeu”.
Acest loc plin mister a fost renovat de mai multe ori, iar începând cu data de 25 octombrie 2022, a fost redeschis publicului. Pentru a “nu strica” din farmecul edificiului, eu voi încerca să vă ofer cât mai multe informații, care v-ar prinde bine înainte de a vizita zona. Acolo se află specialiști, totul este organizat și cu siguranță veți avea parte de o experiență plăcută.
IULIA HAȘDEU – Copilul genial, cu o moarte prematură
Singura fiică a lui Bogdan Petriceicu Hașdeu şi a Iuliei Faliciu, s-a născut la 14 noiembrie 1869, la Bucureşti, în casa din Strada Carol I nr.14. La vârsta de doi ani și jumătate ea știa deja să citească și recita poezii. La opt ani vorbea curent franceza, germana și engleza. La unsprezece ani a terminat gimnaziul “Sf. Sava”, obtinând premiul întai, și a încheiat în mod strălucit pregătirea muzicală la Conservator.
În anul 1881, pleacă împreună cu mama sa la Paris, iar la șaisprezece ani a obținut bacalaureatul în litere (retorică și filosofie), ceea ce i-a permis să devină prima româncă admisă la Sorbona, la Facultatea de Litere si Filosofie.
Tânara, dotată cu o voce admirabilă de mezzosoprana, lua ore de canto cu tenorul Lawers, iar în atelierul parizian al pictorului Maillart, îsi exersa talentul la pictură. De asemenea, învăța latina si greaca, dar marea ei pasiune o constituia studiul aprofundat al literaturii si limbii franceze.
În anul 1887, se îmbolnăveşte grav, ignoră primele semne ale bolii, din prea multă dorinţă de a învăţa, iar medicii descoperă că are tuberculoză. În vara aceluiași an, vine în vizită la Curtea de Argeş, unde a continuat să scrie poezii şi cugetări, s-a întors la Paris, însă datorită bolii, în aprilie 1888, este obligată să întrerupă studiile.
Părinţii săi au dus-o la tratament la Montreux, la Agapia, apoi la Bucureşti, însă starea fetei era din ce în ce mai rea. Iulia Hasdeu ajunsese să se împace cu destinul său şi, cu ultimele puteri, în martie 1888, scrie poezia „Moartea”.
Iulia se stinge din viaţă la 29 septembrie 1888, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.
După moartea copilei, Bogdan Petriceicu Hașdeu a descoperit cugetări, poezii, schiţe de dramă şi comedii, materiale ale tezei de doctorat, o cantitate impresionantă de notiţe scrise de tânără, pe care le-a publicat mai târziu în memoria unicei sale fiice.
Incompetența autorităților române lovește din nou
Trupul Iuliei Hașdeu a fost imbălsămat și înhumat la Cimitirul Bellu, într-un sarcofag. Din nefericire, acesta a fost găsit spart, iar rămășițele adunate de pe jos au fost puse într-un sicriaș. Au dispărut, se pare, multe oase, iar craniul se zice că a fost luat atunci de studenții de la Facultatea de Medicină.
“Această profanare a avut loc în anul 1947, când Academia Română nu s-a mai ocupat de mormânt și a dat această sarcină unui oarecare personaj, care, la rândul lui, nu a fost interesat prea mult, iar de acolo a început toată istoria degradării mormântului. Până în 1947, Iulia putea fi văzută printr-un geam de cristal”, declara fosta directoare a Muzeului “Iulia Hasdeu”, Doamna Dr. Jenica Tabacu.
Misterul din jurul morții doamnei Jenica Tabacu. Fosta directoare a Muzeului “Iulia Hasdeu” din Campina, găsită spânzurată în propria locuință
În luna decembrie 2018, fosta directoare a muzeului, a fost descoperită fără suflare, în propria locuință din Campina. Aparent, principalul motiv care a stat în spatele sinuciderii s-a găsit în “probleme de sănătate”. Chiar și fiica doamnei a detaliat aceste probleme și la momentul respectiv l-a găsit vinovat pe medicul psihiatru, care “se juca” cu mintea mamei sale și că “nu trataseră în întregime problema, ci doar superficial”. Unele site-uri au găsit motive aberante și au considerat că spiritismul i-a luat viata. Alții, au asociat moartea doamnei cu masoneria, făcând legatura cu simbolurile ”masonice” din castel. Cât este adevăr și cât se fabulează, cu siguranță nu vom afla, iar motivul real pentru care Jenica Tabacu s-a sinucis, a fost luat de ea în mormânt.
De mai bine de 20 de ani, Jenica Tabacu se ocupa de Muzeul “Iulia Hașdeu”. Dânsa a reușit să îl modernizeze, iar mii de turiști veneau să îl viziteze. În paralel cu studiul operei savantului, aceasta s-a luptat să păstreze în proprietatea statului Castelul, după ce urmaşi ai familiei au revendicat în instanţă valoroasa construcţie. Jenica Tabacu era atât de pasionată de viața lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, încât, în 2006 a devenit Doctor Magna Cum Laude în filologie, cu tema ”Viața și activitatea lui Hașdeu, între anii 1888-1907”.
Practic, un castel abandonat, condamnat la uitare, a renăscut datorită acestei femei extraordinare. Pasiunea pentru acest castel, pentru operele literare ale lui B.P.Hașdeu și ale Iuliei, au fost identificate ca făcând parte din propria ei viață, nu degeaba soțul dânsei o numea ”doamna Hașdeu”.
LEGENDE, MITURI Și POVEȘTI
După cum era de așteptat, un asemenea loc a stârnit o mulțime de povești. Unele au fost transmise prin viu grai, altfele au fost publicate de diferiți ziariști, care, spun ei, au luat parte la fenomene paranormale.
Unul dintre cele mai circulate mituri este că uneori, în mijlocul nopții, Iulia cântă la pianul din cupola castelului, iar câteodată se aud și aplauzele tatălui. Alteori bătrânul Hasdeu iese, la geam, și urlă la lună precum lupii.
Pe consemnările ziaristului Teodor Olimpiu Albini, de la finalul de sec. XIX ,se pare, că au fost construite cele mai multe legende despre familia Hașdeu. La vremea reportajelor lui Albini, Hașdeu-tatăl încă își ținea ședințele de spiritism. Albini relatează că oamenii nu trec prin fața castelului, ci se închină, „speriați ca de dracul” de pe partea cealaltă a străzii. Cei care vor să înjure, nu pot, li se face limba „de clei”. „Cei aflați prin vecinătate au cerut Primăriei ca Hasdeu să fie forțat să se mute și casa stafiilor să fie dărâmată.” Și tot în vecini cică se stingeau lămpile în case, „când veneau domnii ăia să facă spiritism”.
Jurnalistul ardelean mai notează și că ar fi așteptat cocoțat într-un copac o noapte întreagă să vadă stafia Iuliei. A prins-o „la cântatul cocoșilor”, când „domnișoara Iulia a ieșit pe terasa din stânga. Era îmbrăcată în rochie albă, avea flori de margarete în brațe și părul prins în coc cu o stea. A doua zi dimineață, câteva fire de margarete au fost găsite de măturătorul de stradă lângă gardul castelului. Era în septembrie, margaretele dispăruseră demult.”
Chiar și angajații Castelului sunt ferm convinși că muzeul are o foarte mare încărcătură spirituală. Nicoleta Marin confirmă că a auzit pianul cântând singur, ultima dată în 2012, când era un grup de elevi de față, iar acest zvon este foarte răspândit și în mediul on-line. Aceasta a văzut și sferele luminoase, surprinse de camerele de supraveghere despre care vorbea doamna Dr. Tabacu și despre care s-au făcut foarte multe emisiuni televizate.
„În dimineața zilei de 4 iulie 2015, ne uitam pe camerele de supraveghere și am zărit trei globuri luminoase care se tot plimbau printre lucrările expuse într-un demisol al castelului. Inițial am crezut că sunt raze de lumină, dar era întunecat. Colegii mei au intrat pe rând să vadă ce se întâmplă. Globurile erau perfect rotunde și se plimbau în jurul acestor obiecte. Colegii mei nu au văzut nimic, doar camerele au surprins prezența lor acolo. Noi simțim că există ceva, există și semne care apar în anumite situații. Au fost paznici care ne spuneau că în timpul nopții s-a auzit pianul.”
Și cum poveștile circulă, se mai spune că statuia de lemn a lui Iisus, nimeni, niciodată, nu a putut să o miște din loc. Oamenii mai povestesc că în anul 1936 un tânăr care a vizitat castelul ar fi pus o bască pe capul statuii. Fiu de mare industriaș, acesta ar fi murit la câteva zile după, dizolvat în acid sulfuric la fabrica tatălui.
Dacă cele enumerate mai sus sunt adevărate, nu vă pot confirma și chiar vă rog să îmi transmiteți și mie dacă ați fost martori la fenomene paranormale. Eu vă pot spune cu exactitate, că doar ce m-am întors de la Câmpina, de la Castelul Iuliei și nu am simțit absolut nimic,nu văzut fenomene ciudate, dar am fost fermecat de frumusețea locului.
Detalii despre obiectele de acolo nu am vrut să dau, intenționat și nici nu voi pune fotografii, pentru a vă lăsa pe dumneavoastră, să vă bucurați, pe viu, de minunăția de acolo. Vă mulțumesc!
Surse – Radio Romania Cultural, Media Sud, Muzeul Hasdeu, Scena 9.
Fotografiile de arhivă nu îmi aparțin și nu am drepturi asupra lor. Pentru a le putea integra în articol, au fost descărcate din mediul on-line.