Localizare: Capela se află la intrarea în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru, undeva pe partea stângă, fiind foarte vizibilă.
Coordonate GPS: N45.145643, E26.642869.

În acest superb loc se află rămăşiţele pământeşti ale lui Grigore C. Monteoru, fondatorul staţiunii balneare Sărata Monteoru din Buzău, şi ale urmaşilor săi.
Capela este opera renumitului arhitect german, Eduard Honzik, fiind împodobită cu pictură în “fresco” şi cu vitralii originale. Aceasta a fost pictată de Constantin Petrescu, pictorul Casei Regale a României, cel care a realizat la Ateneul Român “Marea Frescă a Istoriei Neamului”.

Monumentul a fost ridicat între anii 1902 şi 1903, de către descendenţii lui Gr. C Monteoru, la dorinţa testamentară a acestuia. În curte se află două monumente care cinstesc memoria unor tineri ce au plecat mult prea devreme în Eternitate: Obeliscul de marmură, ridicat în semn de omagiu fiului lui Gr. C. Monteoru, Gogu, împuşcat din imprudenţă într-o livadă, în august 1884, şi Crucea de marmură, ce datează din 1870, înălţată în amintirea Maricăi M. Stoea, o tânără de 21 ani.

Capela face parte din Complexul Monteoru, format din clădirile ridicate de Gr. C. Monteoru şi urmaşii săi: capela familiei, vila cu clădiri-anexă din parcul dendrologic, biserica, fosta moară de apă şi o clădire-anexă.

Sursa: Travelbuzau