Parcul “Iazul Morilor”

Parcul “Iazul Morilor” a fost inaugurat în anul 2021 și este situat pe Str. Frăsinet, între centrele comerciale şi biserica Sfântul Ştefan.

Valoarea totală a lucrărilor a fost de aproape 1 milion de euro, bani obținuți de Primărie în urma unui credit bancar, iar la inaugurarea proiectului, primarul promitea noi amenajări în zonă, între care şi o parcare subterană.

Ce prevedea proiectul

De-a lungul unui canal cu apă, până nu de mult acoperit, s-a încercat flancarea cu spații verzi, amenajarea unor locuri de joacă pentru copii și a unei zone de promenadă și agrement. Proiectul arăta diferit, cu mai multe mori de apă, amplasate pe o suprafață mai mare, etc., dar doar atât s-a putut face de 1 milionaș de euro.

Istoria Iazului Morilor

Acest fir de apă, care avea o lungime de peste 20 de km, atestat documentar la 1525, a fost motorul de dezvoltare al târgului Buzăului. Aici au funcționat foarte multe mori de apă, pive de postav, darace de lână și tăbăcării, iar după 1900, au apărut și topitoriile de cânepă. Cu timpul, vechiul canal a fost acoperit și din câte mi aduc eu aminte, apa era folosită pentru irigarea terenurilor din zonă.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: