Rezervația “Cheile Tișiței” este una dintre principalele atracții din zona Vrancei și se află în satul Lepșa, pe drumul DN 2D, cel care face legătura între Focșani și Târgul Secuiesc.
În acest Areal protejat se pot întâlni animalele specifice zonei de munte, dar și numeroase exemplare de capră neagră, colonizate din anul 1982, care pot fi observate pe brâne.
Traseu urmat: Poarta de intrare în Cheile Tișiței – Tunelul Mare.

Marcaj de urmat: triunghi roșu pe tot parcursul traseului. Zona este foarte marcată și vizitată, deci sunt șanse minime să vă rătăciți.
Dificultate traseu: ușor (4-5 ore, dus-întors). Chiar dacă dificultatea traseului este una ușoară, nu plecați fără încălțăminte adecvată. Sunt multe locuri unde veți merge pe stâncărie și puteți aluneca.
Am pornit în drumeție într-o zi însorită de duminică, pe un traseu nu foarte documentat, dar știam că este superb și ușor de parcurs. Uneori mai plecăm așa, în zone cu grad mic de dificultate, pentru a ne putea bucura mai intens de minunățiile locurilor.
Încă de la intrarea în rezervație am avut parte de câteva surprize plăcute. Angajați ai Jandarmeriei, Salvamont și personal al rezervației, întâmpinau turiștii și ofereau orice informație, cu foarte mare amabilitate și profesionalism. Cărticele, broșuri, panouri și multe alte chestii, de unde puteai afla lucruri interesante despre zonă, erau la dispoziția oricărui doritor. În Buzău nu vezi așa ceva, deci am rămas plăcut impresionat!




Traseul are o lungime de 7,5 km până la Tunelul Mare, punctul final pentru cei mai mulți, dar și pentru noi de data asta.
Până la Tunel, traseul alternează cu zone de pădure și zone stâncoase, iar în câteva locuri, poteca se îngustează foarte mult și se merge pe lângă malul abrupt al râului Tișița. Dacă te prinde ploaia, zonele astea devin alunecoase și periculoase, chiar și cu încălțăminte adecvată.



Peste tot sunt zone informative, pancarte și mici standuri, foarte interesante pentru copii, dar și pentru cei mari. Mi-a plăcut că oamenii au prezentat chestii locale, dar și de interes general, foarte utile unui iubitor de natură. Și pentru acest lucru, vreau să felicit inițiatorii acestor proiecte. Sunt tari!




Poteca urmărește un fost drum forestier distrus în mare parte de inundațiile din anul 2005 și care la rândul său fusese construit pe locul unei foste căi ferate forestiere de la începutul anilor 1900. Cum viiturile și-au cam făcut de cap pe aici, au mai răvășit traseul, iar unele podețe și scări au fost rupte. Mai sunt porțiuni unde veți trece pe stânci, bușteni și pietre, dar nu e nimic periculos dacă nu te grăbești.
Văile sunt înguste, cu o mare energie de relief, având pe alocuri aspect de canion. Știind că sunt capre negre în zonă, eu am stat numai cu ochii în sus, la peretii aproape verticali.



Trecând pe sub bolțile a două tunele scurte de cale ferată forestieră (Arcada 1 și 2), prin râu și prin zone de ziceai că ești pe altă lume, ajungem și Tunelul Mare, unde ne și oprim. Abordarea în continuare a traseului presupunea încă 10 ore de mers până în prima localitate și eventual o documentare mai amănunțită.

În concluzie, această drumeție mi-a plăcut foarte tare și voi reveni pentru a parcurge tot traseul. Chiar dacă zona este vizitată de turiști și nu s-au semnalat recent incidente cu animale sălbatice, aveți grijă că sunteți acasă la urși, râși și lupi. În caz de nevoie, salvatorii montani vrânceni vă stau la dispoziție 24 de ore din 24 la numărul de dispecerat 0738 40 70 80.
