Ziua Păsărilor, sărbătorită în Parcul Crâng

Începând cu anul 1994, pe data de 1 aprilie, Societatea Ornitologică Română (SOR), sărbătorește Ziua Păsărilor în natură. Cu acest prilej, oamenii sunt îndemnați să iasă din case, în aer liber și să se bucure de spectacolul oferit de micuțele viețuitoare.

Anul acesta, pe data de 31 martie (duminică), începând cu orele 11:30, membrii SOR au ieșit în Parcul Crâng din Buzău, cu dorința de a oferi informații cetățenilor și de a-i îndruma în fascinanta lume a păsărilor. Scopul lor a fost (și încă mai este) ca oamenii să învețe să recunoască speciile comune de păsări din parcuri și păduri, să știe cum le pot ajuta și cum le pot hrăni.


Pe lângă o mulțime de Informații și curiozități despre principalele specii de păsări care ne înconjoară oferite de „păsărarii” de serviciu, cei care au vizitat standurile tematice, au mai avut parte de surprize, iar pe câteva le voi enumera mai jos:
– Tururi ghidate la cuiburile, hrănitorile și panourile informative instalate în parc;
– Atelierul de desene pe asfalt dedicat copiiilor (și nu numai);
– Licitație de fotografie cu păsări pentru susținerea programului SOR „Școli și grădinițe prietenoase cu natura”.

Pentru mai multe informații despre proiectele Societății Ornitologice Române în Buzău, puteți accesa pagina Buzăul Prinde Aripi!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: